joi, 2 iunie 2011

Social-democraţii au oferit cadouri de 1 Iunie copiilor braşoveni


Peste 500 de copii ai şcolilor şi grădiniţelor din cartierul Astra au avut parte de o uriaşă surpriză chiar de 1 Iunie, ziua lor. Consilierul local PSD Liviu Lupu, împreună cu Cătălin Leonte, viitorul candidat al PSD Braşov la funcţia de primar al Municipiului şi cu Organizaţia Municipală PSD Braşov le-au oferit micuţilor prezenţi ieri in Parcul Astra un program special dedicat lor, dulciuri şi o mulţime de cadouri. O echipă de clovni i-a antrenat pe copii în diverse jocuri şi concursuri, iar fiecare dintre cei prezenţi a primit prăjituri, sucuri, îngheţată şi bomboane. Mai mult decât atât, micuţii au avut parte şi de cadouri de ziua lor: toată lumea a primit câte o minge şi baloane, iar fetiţele s-au bucurat de păpuşi, în timp ce baieţii au plecat acasă cu câte o maşinuţă. “Nu este pentru prima oară când organizăm astfel de acţiuni. Obişnuim să fim alături de braşoveni, indiferent de vârstă, de fiecare dată când avem ocazia”, a declarat Liviu Lupu, consilier local PSD. La rândul său, Cătălin Leonte, viitorul candidat la funcţia de primar al Municipiului Braşov a precizat că “astfel de acţiuni vor mai avea loc cu fiecare prilej, iar braşovenii trebuie să ştie şi să simtă că mai există încă cineva alături de ei”.
Copiii, dascălii şi parinţii micuţilor s-au arătat extrem de încântaţi de această acţiune şi spun că astfel de lucruri vin să le mai bucure viaţa din ce în ce mai grea.

joi, 7 aprilie 2011

Noua echipa de conducere a PSD Brasov vrea sa atraga 2000 de noi membri

La sfarsitul saptamanii trecute au avut loc alegerile noii echipe de conducere a Organizatiei Municipale a PSD Brasov pentru urmatorul mandat de doi ani. Mihai Ghirda presedintele acestei organizatii ,a fost reconfirmat pe functie ,nici un alt contracandidat neintrand in cursa . In functia noua a prim-vicepresedinte a fost ales LIVIU LUPU,iar cei sapte vicepresedinti sunt Razvan Popa,Marius Stinghe,Florin Teodorescu,Marin Denitiu , Roxana Manzatu,Bogdan Mircea si Tudor Dutu."Pentru urmatorii doi ani avem ca obiective cresterea numarului de colegi in cadrul Partidului Social Democrat ,infiintarea de organizatii locale pe fiecare sectie de votare in parte si mai ales pregatirea foarte buna a alegerilor ,astfel incat PSD sa castige functia de primar al municipiului Brasov si cat mai multe mandate de consilier local si judetean."a declarat M.Ghirda,presedintele Organizatiei Municipale a PSD Brasov. Totodata,dupa cum spune si prim-vicepresedintele Organizatiei Municipale a PSD Brasov ,Liviu Lupu ,este necesar ca prin organizatiile care se formeaza la nivelul fiecarei sectii de votare sa fie transmis mesajul social democrat la cat mai multa lume.