Organizaţia Municipală a PSD a oferit peste 300 de cadouri braşovenilor
Sărbătorile de iarnă înseamnă o mulţumire a sufletului şi prilej de a aduce zâmbetul pe buze celor care deschid cadourile, dar nu toţi sunt atât de norocoşi. De aceea, social-democraţii le-au pregătit câteva daruri celor mai puţin norocoşi. „Este o tradiţie a Organizaţiei Municipale ca în fiecare an, înainte de sărbători să oferim cadouri şi să-i bucurăm pe cei cu nevoi sociale în general”, a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD - Mihai Ghirdă. Sala de la sediul Organizaţiei Municipale a PSD Braşov a fost aproape neîncăpătoare pentru cei aproximativ 300 de braşoveni care au fost prezenţi pentru a primi daruri de la liderii partidului. „Este normal. PSD, singurul partid de stânga din România şi filiala Braşov au dat în fiecare an cadouri de sărbători de iarnă pentru oamenii nevoiaşi. PSD a dat cadouri întotdeauna din resurse proprii, nu din banii publici, cum fac ceilalţi, şi din acest punct de vedere poate suntem cei mai sinceri vis a vis de populaţie. Sper ca Dumnezeu să ne ajute să putem de fiecare dată, la sărbătorile importante, să ajutăm oamenii nevoiaşi”, a adăugat vicepreşedinte PSD Braşov, Emil Niţă. Braşovenii au mulţumit celor care au făcut posibil ca masa de Crăciun să le fie îmbelşugată şi nu ştiu cum ar fi fost sărbătorile fără acest ajutor. Aceştia au mulţumit Organizaţiei Municipale a PSD cântând câteva colinde. „Ca în fiecare an, Organizaţia Municipală a PSD este alături de braşoveni şi de nevoile acestora. Sunt mulţumit că prin gestul nostru, în preajma sărbătorilor de iarnă, am reuşit să aducem o bucurie în sufletul acestora”, susţine vicepreşedintele Liviu Lupu. (BunaZiuaBrasov, 24 Decembrie 2010, nr.4689)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu